Code quality measurement

Further comments are unnecessary.

Sursa

Leapsa

1. Ce varsta ti-ai da daca nu ai sti cati ani ai?

Depinde de imprejurari, cateodata nu imi dau mai mult de 4 ani, iar alta data 30. Sunt o creatura complexa

2. Ce e mai rau sa esuezi sau sa nu incerci?

Sa esuezi e rau, stim cu totii, am trecut prin asta, am trecut si peste asta. Daca nu incerci, esuezi din start, asa ca eu as zice ca e mai inteligent sa iti dai o sansa decat sa te dai batut de la bun inceput.

3. Daca viata e atat de scurta, de ce facem atat de multe lucruri care nu ne plac si nu facem atat de multe lucruri care ne plac?

Hehe, pai hai sa luam munca de exemplu. Cate persoane normale pot spune ca le place munca? Dar munca plateste chiria, iti plateste perechea aia de ghete superbe din vitrina magazinului prin dreptul caruia treci in fiecare zi in drum spre serviciu samd. E vorba de rele necesare.

4. Daca moneda nationala ar fi “fericirea”, cat de bogat ai fi?

Auch.

5. Care este lucrul pe care ai vrea cel mai mult sa il vezi schimbat la oameni?

In general accept oamenii asa cum sunt. Trebuie sa existe si oameni mincinosi, ca sa ii poti aprecia pe cei care spun adevarul, trebuie sa existe. Nu as schimba nimic, doar ca nu mi-as apropia oameni care nu indeplinesc anumite conditii fundamentale. Oricum sunt de parere ca un om nu isi poate schimba trasaturile definitorii, in cel mai bun caz isi poate impune sa nu isi mai roada unghiile, sau sa nu mai fumeze, insa daca el in sinea lui e un egoist, schimbarea ar putea tine o perioada scurta de timp, insa pe termen lung, tot egoist ramane.

6. Faci ceea ce ai visat sa faci sau faci ceea ce faci doar pentru ca imprejurarile te-au adus aici?

E o vreme pentru ambele situatii. Degeaba visam la rauri de miere, nu exista. Ca sa ajungi sa faci ceea ce ai visat e nevoie de multe compromisuri si de multe actiuni pe care imprejurarile le cer. Parerea mea!

7. Esti mai preocupat sa faci lucrurile cum trebuie sau lucrurile care trebuie?

Calitate versus cantitate. Aleg calitatea.

8. Daca ar trebui sa oferi un singur sfat unui copil despre viata, care ar fi ala?

Nu-mi place sa fac pe filozoful, oricum pana nu-si invata omul lectia pe propria piele poti sa ii spui orice si nu te ia in seama. Cred insa ca l-as sfatui sa zambeasca mereu, indiferent de cat de grea poate fi viata la un moment dat, sa le zambeasca si oamenilor care nu merita, sa fie el exemplul pe care vrea sa il vada in cei din jur.

9. Ce-ai prefera sa fii : un geniu stresat sau un prost fericit?

Un prost fericit.

10. Ce-ai alege intre a pierde toate amintirile pe care le ai pana acum sau a fi incapabil sa iti mai faci amintiri de acum inainte?

Pffff, foooarte grea intrebare, dar cred ca voi alege varianta numarul 2. Sa aleg prima ar insemna sa accept ca intr-un fel, viata mea s-a incheiat in momentul ala.

11.Care este cea mai frumoasa amintire de-a ta din copilarie? ce o face atat de speciala?

Serile in care jucam carti cu ai mei, si ascultam rock.

12. Daca ai castiga 1 milion de dolari ai renunta la ce faci acum?

Nu, dar m-as chinui mai mult sa ii fac pe cei din jur fericiti.

13. Cand a fost ultima oara cand te-ai aruncat cu capul inainte in ceva in care credeai din tot sufletul desi toti te sfatuiau sa nu incerci?

Tot fac lucrul asta in ultimul timp. Sau il pseudo-fac. La un moment dar cu siguranta se va si concretiza.

14. Care e lucrul pe care l-ai dorit intotdeauna sa il faci si inca nu l-ai facut? Ce te opreste?

Sa tip cat ma tine gura. Ce ma opreste? Hmm, lipsa unui cadru in care genul asta de reactie nu ar atrage dupa sine o internare la spitalul de nebuni, si in general lipsa curajului.

15. Care e lucrul pe care il faci mai bine decat toti ceilalti pe care ii cunosti?
Dramatizez.

Now, leapsa de la Oana, merge mai departe la … Anny, Catalin si Sandra .

Mahmureala

E mereu atat de amuzant sa te trezesti dupa cateva beri baute cu o seara inainte, sa constati cu incantare ca nu prezinti niciun simptom caracteristic starii de mahmureala. Asta pana in momentul in care trebuie sa te apleci sa iti legi sireturile, sau sa ridici ceva de pe jos,cand  camera incepe sa se invarta si simti nevoia subita de a te sprijini de ceva.  E intr-un fel confirmarea unei seri reusite, e ca un fel de nota de trecere sau de validare a calitatii unei situatii/produs etc.

Am inceput sa iubesc noptile cu miros de fum de tigara, care abunda in muzica rock, in glume cu subinteles, sau dimpotriva in glume “barbare” puse evident pe seama cantitatii de alcool consumate pana in momentul cu pricina.  Berea parca are un gust mai bun acum, mai ales dupa o saptamana tare lunga la serviciu, esti mai “motivat” sa te simti bine,  sa evadezi din ce inseamna stress si rutina. Serile/noptile astea imi amintesc de cele pe care le petreceam in compania alor mei, cand nori de fum de tigara pluteau in jur, izolandu-ne cumva de orice altceva, cand radeam, glumeam si ne tachinam (sau ne scoteam ochii – mai pe romaneste) intre noi, cand Metallica rasuna cu intensitatea maxima pe care o putea scoate casetofonul mono pe care il aveam atunci, alternand rareori cu Nirvana, Pink Floyd, Deep Purple sau Offspring, cand fetele castigau (adica si eu si mama, iar frati-miu si tata se zgariau pe ochi pentru ca mereu era la fel). Cred ca aveam 10-12 ani pe atunci, insa senzatia de familiaritate a ce se intampla atunci e foarte aproape cu cea de acum.  E in acelasi timp o stare placuta si una apasatoare, insa nu voi intra in detalii pentru ca nu asta e subiectul post-ului.

Incep sa regasesc fragmente din “mine cea de mai demult”, si poate nu doar alcoolul este motivul pentru care in ultimele 2 zile am inceput sa ma intreb de ce imi este atat de greu sa imi permit sau fiu eu?

Make me cry

Asta ar fi auzit Cristi daca era online acum, si e probabil una din putinele persoane care chiar ar putea sa o faca fara sa ma supar pe el.  Simt nevoia sa ma descarc, pentru ca hormonii mi-au luat-o razna de cateva zile, si decat sa ma tot podideasca lacrimile des si prin locuri in care nu as vrea sa se observe, prefer sa plang si sa ma descarc. E al doilea rau aparent pe care mi-l doresc pentru mine saptamana asta, pentru ca vreau ca saptamana ce incepe maine sa pot lasa totul in urma, si sa incep cu forte proaspete. In seara asta imi doresc cu adevarat sa plang!

Yeah!

Nu m-am putut abtine. Enjoy, especially the lyrics!

Metallica - Sabbra Cadabra

Feel so good I feel so fine
Love that little lady always on my mind
She gives me loving every night and day
Never gonna leave her, never going away

Someone to love me
You know she makes me feel alright alright
Someone to need me
Love me every single night

Feel so happy since I met that girl
When we’re making love it’s something out of this world
Feels so good to know that she’s all mine
Going to love that woman ’til the end of time

Someone to live for
Love me ’til the end of time
She makes me feel happy
Good to know that she’s all mine

I am the world the hides
The universal secret of all time
Destruction of the empty spaces
Is my one and only crime

I lived a thousand times
I found out what it means to be believed
The thoughts, the images the unborn child that never was conceived
You gotta believe me
Hey, I’m talkin to you

Well I know it’s hard for you to know the reason why
And I know you’ll understand when it is time to die
I don’t believe the life you have will be the only one
You have to let your body sleep to let your soul live on

Feel so happy since I met that girl
When we’re making love it’s something out of this world
Feels so good to know that she’s all mine
Going to love that woman ’til the end of time

Someone to live for
Love me ’til the end of time
She makes me feel happy
Good to know that she’s all mine
She’s all mine

(That guy is definitely my prince charming )

Shhh, don’t tell anyone

Dupa ce iesi dintr-o relatie care a insemnat ceva, de obicei iesi sifonat, cu increderea in tine la un nivel foarte scazut, cu moralul la pamant, sau la 2 metri sub pamant, depinde de situatie. Ideea ar fi ca esti atat de sifonat, incat totul pare daca nu negru, atunci pe undeva foarte aproape de #000000, si crezi ca nu vei mai putea iubi vreodata cu adevarat, ca daca el/ea a fost in stare de cutare chestie, atunci de la altii/altele la ce sa te mai astepti, ca nu vei mai avea incredere vreodata in cineva, ca nu vei mai face n-spe mii de lucruri pe care le-ai facut pentru el/ea si pe care nu le-a apreciat, ati prins voi ideea, nu?

Evident ca nici pentru mine nu a fost diferit, pentru ca oricat de unica, diferita, perfecta as fi, pana la urma
tot om sunt, si suferinta nu ne ocoleste pe nici unii (ce melodramatic suna) si evident ca toate sentimentele descrise mai sus nu m-au ocolit nici pe mine.

Ei, de vreo 5-6 zile ma uit la mine cu o spranceana ridicata. Imi scapa lucruri din mana, ma impiedic, ma lovesc in cele mai inofensive medii, mai daram lucruri de pe biroul colegului, zambesc excesiv,  sau rosesc atunci cand un anumit nume e rostit :”>, chiar si in cel mai detasat context, mai tot timpul imi vine sa cant, visez cu ochii deschisi, si cred ca va amintiti si voi restul simptomelor. Daca are boala asta vreun leac? Hmmm, de data asta am pus problema un pic altfel: Vreau sau aiba boala asta vreun leac? Deocamdata cu siguranta nu. Strica vreodata prea multa buna-dispozitie? Cat despre el, probabil ca stie ca exist, insa la fel de probabil nu va fi nimic vreodata intre noi, dar de ce ar conta asta prea mult? E fain sa descopar un sentiment pe care il credeam pierdut, si e la fel de fain sa vad ca nu totul se rezuma la logica, la analiza, la chestii pragmatice si obiective. E fain sa descopar ca inca ma pot refugia in lumea mea mica si calduroasa pe care am cladit-o cu vise si sperante, si ca desi viata de adult e departe de a fi roz, fericirea este undeva acolo si o poti atinge, cu mai mult sau mai putin efort.

Until then(a generic then), I’m still waiting for my prince Charming!

Giving up on prince Charming

Eram in clasa a 12-a cand am spus pentru prima oara ca nu il vreau pe Fat-Frumos. Poate ca are cei mai frumosi ochi, sau cel mai stralucitor zambet, dar sunt de parere ca daca ceva pare perfect din orice punct de vedere, cel mai inteligent lucru este sa fugi. Cu siguranta iti scapa ceva, si e foarte posibil sa fie un lucru al naibii de important. Acestea fiind spuse, in prima faza am afirmat “Il vreau pe Shrek“, dar Shrek, s-a dovedit a fi un pic necizelat, asa ca, dupa ce am analizat anumite situatii cu o mai mare atentie, m-am hotarat: “Il vreau pe Melman“. Melman e romantic, e dulce, e moale, e cald, imi era evident ca il vreau. Insa am mai crescut intre timp, m-am mai maturizat, si mi-am dat seama ca am nevoie de ceva mai mult, asa ca am decis sa las deoparte lumea desenelor animate, pentru una mai apropiata de realitate. Si, daca vreti, o sa ma joc un pic cu voi. Daca sunteti curiosi cine e ‘norocosul’, adresati-mi intrebari si va voi raspunde (stiu ca prima intrebare care va vine in minte e de forma “Cum il cheama?” sau “Cine e?” -> nice try, dar nu merge). Si pentru ca sunt draguta, aveti si un indiciu .

Sala de asteptare

Toata lumea uraste sa astepte sa se intample ceva, nu? Fie ca e vorba de o intalnire la care ai ajuns prea devreme, fie ca vorba de cateva ore pana vine trenul de legatura, fie ca e vorba despre Craciun, ziua de nastere, sau alte "evenimente". Vorbeam astazi cu un prieten, si ii spuneam ca exact asa ma simt eu, ca in sala de asteptare. Astea sunt situatii in care nu ai de ales, orice ai face, trenul ala nu va veni mai devreme, zilele de pana la Craciun nu vor disparea, ci vei trai fiecare secunda din fiecare minut al fiecarei zile. Nu ai de ales, si poate nici nu ai vrea sa ai de ales. Astept sa se intample ceva. Ce a depins de mine e facut deja, si pot spune ca sunt mandra de mine, desi nu imi sta in fire sa ma laud, insa acum ma zbat intr-o mare de neputinta, si e cred cel mai insuportabil sentiment. Ichhh!

Reforme

Nu știu dacă mi-a plăcut vreodată să fiu în centrul atenţiei, fie că era vorba despre lucruri bune, sau rele. O grămadă de ochi ațintiți asupra mea mă fac și acum sa roșesc si să mă pierd în asemenea hal încât abia sunt în stare să mai leg două cuvinte, iar atenția pe care o primeam la ora de mate din gimnaziu, in vremurile bune, când profa mă iubea si mă scotea la tablă când nimeni altcineva nu știa să rezolve o anumită problemă era mai mult decât suficientă. Întotdeauna, faptul că nu ma distingeam de mulțime(lumea iși aducea aminte de mine doar cand avea nevoie de teme: mate, info, fizică -> la literatură nu cred că m-am priceput vreodată) mi-a conferit mereu un sentiment de siguranță. Nu mă înţelegeţi greșit, nu am fost genul care să facă ceva doar pentru că așa făcea toată lumea, îinsă modul meu de a mă revolta a fost mai degrabă unul interior decât răzvrătirea tipic adolescentină. Prin clasa a 8-a cred că au apărut cele 8 găuri în urechi (pe care abia după vreo 4 luni le-a observat cineva), prin a 11-a am descoperit și oja, neagră, albastră, vișinie, cu muzica rock mă trezeam în fiecare dimineață (thanks mom), deși nu cred că am lăsat asta să se vadă vreodată. Venirea la facultate

Rebel

a fost ocazia perfectă pentru a lăsa timiditatea deoparte și de a
o lua de la capăt. Așa că mi-am legat timiditatea de un bolovan, și am aruncat-o în mijlocul Dunării. Au apărut primii prieteni, care mi-au oferit cel mai frumos an din viața mea și cu care am reuşit să fiu persoana care voiam să fiu, fără prea mult efort. Presupun că știți și voi cum e: stat de povești pana la 3-4 dimineaţa, ˝învațat˝ în ultima noapte de dinaintea examenului, peripeții pe la cursuri, plimbări, ieşiri, petreceri în cămin și multe altele. A fost probabil ultima manifestare a ´copilariei´, pentru că apoi a intervenit nevoia de responsabilitate, pe care unii au acceptat-o, iar alții au dus-o la extrem. Cred ca ăla a fost momentul în care fata cu unghiile negre a plecat în cautarea bolovanului aruncat în Dunăre, și nu s-a mai intors, până ieri. Ieri mi-am pictat din nou unghiile in negru. Și ce daca acum am 22 de ani? Și ce daca unii mă vor cataloga drept emo, sau ciudată. Mi-e dor de fata aia! Ea era puternică și învățase să treacă râzând peste probleme, ea știa să dea fiecăruia exact atât cât merită, știa să fie independentă, știa cât să lase de la sine și cred eu că avea o atitudine mai sănătoasă în ceea ce privește viața. Ce-i drept, era un pic mai radicală și poate un pic mai necoaptă din unele puncte de vedere, dar dacă e ceva ce am învățat în ultimul timp, este că e mai important felul cum pui problema decât rezolvarea în sine. Apropo de asta:

Atenție! Problemă existenţială gravă!

Și chiar este! Dacă pui una bucată autor de blog(pentru cei care nu ştiu încă -> sex femeiesc) , într-o cameră cu una bucată băiat/bărbat de vârstă apropiată (ca să fie contextul mai sugestiv, și în niciun caz pentru că reacția ar fi alta dacă ar exista o diferenţă de vârstă semnificativă), în niciun caz autorul de blog nu ar începe disperat sa caute vreo sticluță cu acid sulfuric, vreun cuțit, vreo frânghie, o bâtă de baseball, o sticlă spartă, sau orice alt obiect care taie, cu care se poate lovi sau spânzura, sau vătăma în vreun fel cealaltă persoană din cameră. Poate pe unii nu va miră lucrul ăsta, dar pentru alții nu e atât de evident. Ce aș face? Depinde de gradul de timiditate pe care l-aș poseda in ziua aia, precum și de cât de interesantă este cealaltă persoană. Ce vreau să subliniez e că nu sunt feministă și sper că nici nu am lăsat impresia asta in vreun articol scris aici. Daca totuși s-a întâmplat, atunci voi menţiona că nu poate sa fi fost decât un articol scris la nervi, lipsa de somn sau dezamăgire în ceea ce privește comportamentul unui reprezentant al sexului opus. De fapt, majoritatea prietenilor mei sunt băieți, in frunte cu cei mai buni 2, poate chiar 3 prieteni. Cum am mai scris deja, sunt de părere că fiecare sex are punctele lui puternice, la fel cum are și punctele sale slabe.

Radicalitatea de care vorbeam un pic mai sus, nu se referă la oricare ar fi termenul analog misoginismului, ci doar la impunerea unor limite mai rigide. Pentru ce? O să vă scriu în două săptămîni, când o primă măsură în această direcţie va fi irevocabil adoptată.

Egoismul – boala secolului XXI

Si inainte sa spui “Eu NU sunt egoist(a)”, da-mi voie sa te contrazic. Da, astazi sunt nervoasa, pe cel putin 4 persoane de la care aveam asteptari mai mari. Una din ele sunt eu, pentru ca inca am incredere in oameni si cred ca o persoana se poate schimba, ca e in stare sa vada obiectiv o situatie, sa aprecieze lucrurile bune din viata sa. NU e ok sa astepti mereu ca altii sa faca ceva pentru tine, mai ales daca TU nu faci ceva pentru ceilalti. Prietenia nu e unilaterala, prietenii nu sunt oamenii aia care trebuie sa stie mereu cand TU ai nevoie de ajutorul lor, prietenii au si ei momente in care au nevoie ca TU sa iti dai seama ca au nevoie de un sfat, de o imbratisare, sa fii ascultat. Si daca e sa analizezi, pana si replica asta e egoista, dar e nefiresc sa astepti mereu ca altii sa se ridice la inaltimea asteptarilor tale, fara sa te intrebi daca TU te ridici la inaltimea asteptarilor lor. De cate ori, trist fiind, sau dezamagit ai gasi in tine puterea de a incuraja pe altcineva? De cate ori ai stiut sa te desprinzi de greutatile tale pentru a ajuta pe cineva? De ce indraznesti sa spui cuiva ca nu e destul de bun pentru tine. Tu esti destul de bun pentru el/ea? Nu te-ai saturat sa stai si sa astepti ca lucrurile sa se intample? De ce nu te ridici sa faci ceva? Chiar mereu sunt ceilalti de vina pentru problemele tale? La tine de ce nu te uiti? La felul cum te porti tu cu ceilalti, la ce le spui TU celorlalti, la lucrurile pe care TU le faci. Cate dintre ele sunt pentru alte persoane, ca sa te astepti ca si ei sa isi aloce timp pentru tine? Probleme vei avea toata viata, probleme vor avea si cei din jurul tau toata viata, si atunci ramane sa incercam mai intai sa le rezolvam pe ale noastre pana sa ne gandim si la ceilalti? De ce nu te intrebi cate din lucrurile pe care le ai si despre care crezi ca ti se cuvin le meriti de fapt? De ce nu te intrebi pentru cati din prietenii tai ai facut macar jumatate din ce au facut ei pentru tine? De ce nu deschizi ochii sa vezi si altceva decat problemele tale?

Rise above, daca vrei ca lumea sa fie mai buna, incepe cu tine. Fii tu mai bun!

Si inainte sa spui “Eu NU sunt egoist(a)”, da-mi voie sa te contrazic. Da, astazi sunt nervoasa, pe cel putin 4 persoane de la care aveam asteptari mai mari. Una din ele sunt eu, pentru ca inca am incredere in oameni si cred ca o persoana se poate schimba, ca e in stare sa vada obiectiv o situatie, sa aprecieze lucrurile bune din viata sa. NU e ok sa astepti mereu ca altii sa faca ceva pentru tine, mai ales daca TU nu faci ceva pentru ceilalti. Prietenia nu e unilaterala, prietenii nu sunt oamenii aia care trebuie sa stie mereu cand TU ai nevoie de ajutorul lor, prietenii au si ei momente in care au nevoie ca TU sa iti dai seama ca au nevoie de un sfat, de o imbratisare, sa fii ascultat. Si daca e sa analizezi, pana si replica asta e egoista, dar e nefiresc sa astepti mereu ca altii sa se ridice la inaltimea asteptarilor tale, fara sa te intrebi daca TU te ridici la inaltimea asteptarilor lor. De cate ori, trist fiind, sau dezamagit ai gasi in tine puterea de a incuraja pe altcineva? De cate ori ai stiut sa te desprinzi de greutatile tale pentru a ajuta pe cineva? De ce indraznesti sa spui cuiva ca nu e destul de bun pentru tine. Tu esti destul de bun pentru el/ea? Nu te-ai saturat sa stai si sa astepti ca lucrurile sa se intample? De ce nu te ridici sa faci ceva? Chiar mereu sunt ceilalti de vina pentru problemele tale? La tine de ce nu te uiti? La felul cum te porti tu cu ceilalti, la ce le spui TU celorlalti, la lucrurile pe care TU le faci. Cate dintre ele sunt pentru alte persoane, ca sa te astepti ca si ei sa isi aloce timp pentru tine? Probleme vei avea toata viata, probleme vor avea si cei din jurul tau toata viata, si atunci ramane sa incercam mai intai sa le rezolvam pe ale noastre pana sa ne gandim si la ceilalti? De ce nu te intrebi cate din lucrurile pe care le ai si despre care crezi ca ti se cuvin le meriti de fapt? De ce nu te intrebi pentru cati din prietenii tai ai facut macar jumatate din ce au facut ei pentru tine? De ce nu deschizi ochii sa vezi si altceva decat problemele tale?

Rise above, daca vrei ca lumea sa fie mai buna, incepe cu tine. Fii TU mai bun!